Zászlóügy, Székelyföld, magyarok és románok: ismét aktuális a téma, amiben most egy 19 éves udvarhelyi román szólal meg.

c.460.276.16777215.0....images.stories.velemeny.marc15-dragos

Közel 20 év után Székelyföldön. Vagy közel 20 év után Székelyudvarhelyen, Hargita megyében. És miért írtam, hogy Székelyföld? Mert bármennyire is mellőzöttek ezek az adatok, a Hargita, Maros és Kovászna megyék alkotta területen többségben magyarok élnek. Úgy, ahogy létezik a Barcaság, a Fogarasok vidéke, Máramaros, és így tovább, pont úgy hívják ezt a területet Székelyföldnek. Nekem ez teljesen helyénvalónak tűnik.

Lehet, nincs sok élettapasztalatom. 19 éves vagyok, és még csak most állok az élet következő szakaszai előtt. De büszkén állíthatom, hogy életem mind a 19 évét itt, Székelyföldön éltem le, pontosabban Székelyudvarhelyen. 1993-ban születtem, három évet Parajdon éltem (biztosan ismeritek, sóbányájáról híres), majd Székelyudvarhelyre költöztünk.

HIRDETÉS bicska-reklam

A családom román. Én is román vagyok. A szüleimet és néhány, közeli személyt leszámítva, az első szavak, amiket hallottam, magyar szavak voltak. Így néhány év múlva sok gyerek, akikkel együtt játszottam, magyar volt. A szüleik hívtak hozzuk, hogy beszéljek a gyerekeikkel, azok meg tanuljanak románul. Sosem így tettem. Inkább én próbáltam még jobban megtanulni magyarul.

Néhány újabb év után megtanultam folyékonyan beszélni magyarul, sok magyar barátom lett és nagyon jól beilleszkedtem ebbe a környezetbe. Négy évvel ezelőtt elkezdtem fotózni. Az itteni emberek rengeteget segítettek abban, hogy fejlesszem ezt a szenvedélyemet.Sosem találtam zárt ajtókat, ha valamilyen eseményen szerettem volna fotózni, vagy épp egy fotóriportot akartam készíteni.

Aztán elkezdtem több személlyel és cégekkel is együttműködni, így 2011-ben és 2012-ben sok helyi cég számára szinte az összes fotót én készítettem. Ezt nem a munkám dicséretére mondom, hanem azt értékelem, hogy különböző etnikumú emberekként is nagyon jól megértettük egymást, bármilyen gond nélkül.

Most, 2013-ban, Hargita megye legnagyobb újságai közül kettőnek az idei naptárán az én fotóim vannak. 2012-ben több interjú is készült velem a helyi újságokban. És így tovább. Egészen tavalyig a az Székelyudvarhelyi KC kézilabdacsapat hivatalos fotósa is voltam.

Ebben az időszakban megismertem, összebarátkoztam és együtt dolgoztam magyar emberekkel. És baromi jól megértettük egymást, az összessel! Nem tudok arról, hogy valaha bármi bajom is származott volna itt abból, hogy román vagyok. Mondok is egy példát, amit mindig felemlegetek, amikor csak alkalmam van rá.

A magyarok minden évben március 15-én ünneplik nemzeti ünnepüket. Alább láthattok egy válogatást az eseményen készült fotókból. E körül az esemény körül elég nagy port szokott verni a sajtó. Helyi szinten nagyon tiszteletreméltó dologról van szó! Több ezer ember gyűl össze a városközpontban, és a lehető legnagyobb csendben és tisztelettel hallgatják meg a felszólalókat, és vesznek részt az ünnepségen. Az egész 40 percet tart és különleges csendben zajlik. Mindenki nagyon tisztelettudó. És ez valamit jelent.

És akkor. Miért zavarna engem, vagy téged, románként, hogy Székelyföld zászlaja ott van a helyi intézmények épületén? Miért? Van, aki erdélyi, más moldvai, vagy havasalföldi, és így tovább. Számomra teljesen normálisnak tűnik egy ilyen zászló. A Neamț-i váron Moldova zászlaja látható. Zavar valamiért? 🙂

Emberek vagyunk. Megértjük egymást. Jöjjenek akkor a beígért fotók. Azon kívül pedig csak jót mondhatok arról a közel 20 évről, amit itt töltöttem! 🙂

HIRDETÉS 
SZÉKELY ZÁSZLÓ + SIC MATRICA INGYEN
Dragoș Asaftei
http://uh.ro/ – 2013. február 09
 
 

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

 

Sau după aproape 20 de ani în Odorheiu-Secuiesc, Harghita. De ce am scris „Ținutul Secuiesc”? Pentru că, oricât de mult s-ar evita aceste date, zona județelor Harghita, Mureș și Covasna este o zonă locuită în majoritate de populație de etnie maghiară. Așa cum există Țara Bârsei, Țara Făgărașilor, Țara Maramureșului și așa mai departe, așa este denumită și această zonă drept Ținut Secuiesc. Mi se pare perfect corect.

Poate nu am multă experiență de viață. Am 19 ani și abia încep să pășesc către celelalte etape ale vieții. Pot să spun însă cu mândrie faptul că toți cei 19 ani i-am petrecut în acest Ținut Secuiesc, în Odorheiu-Secuiesc, mai exact. M-am născut în 1993, trei ani am locuit în Praid (un sat pe care precis îl știți, e renumit datorită salinei de acolo), iar apoi ne-am mutat în Odorheiu-Secuiesc.

Ai mei români. Eu român. În afară de cuvintele părinților și ale câtorva persoane apropiate, primele cuvinte care mi-au fost date să le aud au fost cele din limba maghiară. Așa încât după câțiva ani, mulți dintre prietenii mei de joacă erau copii maghiari. Mă chemau părinții lor la ei acasă ca să vorbesc cu copiii și să învețe și ei limba română. Dar niciodată nu făceam așa. Făceam în așa fel încât să învăț eu mai bine maghiara.

Și așa am ajuns după alți ani că vorbeam maghiara cursiv, aveam mulți prieteni de etnie maghiară și mă integrasem extrem de bine în acest mediu. Apoi am început să fotografiez, în urmă cu patru ani. Oamenii de aici m-au ajutat tare mult să-mi dezvolt pasiunea. Nu mi-au fost închise niciodată uși când venea vorba să fotografiez vreun eveniment. Sau să realizez vreun fotoreportaj.

Apoi am început să colaborez cu fel și fel de persoane și companii, în așa fel încât, în 2011 și 2012 aproape toate fotografiile de la multe dintre companiile din oraș erau realizate de mine. Nu o zic drept laudă a muncii mele, ci drept laudă a faptului că ne-am putut înțelege tare bine, noi între noi, oameni de etnii diferite, fără absolut nicio problemă.

Așa se face că acum, în 2013, două cele mai mari ziare locale din Harghita au calendare pe 2013 cu fotografiile mele. În 2012 au fost publicate mai multe interviuri în ziarelele locale cu mine. Și tot așa. Până anul trecut am fost și fotograful oficial al echipei de handbal, HC Odorhei.

Ei bine, în toată acestă perioadă am cunoscut, m-am împrietenit și am colaborat cu oameni de etnie maghiară. Dar m-am înțeles al naibii de bine cu toți! Nu știu să fi avut vreodată o problemă aici din cauza faptului că sunt român. Haideți să vă dau un exemplu pe care-l zic ori de câte ori am ocazia.

În fiecare an, de 15 martie, se sărbătorește Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Veți putea vedea mai jos o selecție de fotografii de la acest eveniment. În presă acest eveniment provoacă mare tam-tam. Pe plan local e ceva de respectat! Se adună mii de oameni în centrul orașului și în cea mai mare liniște posibilă și cu cel mai mare respect ascultă cuvintele vorbitorilor și participă la festivitate. Totul durează 40 de minute și se desfășoară într-o liniște aparte. Toți oamenii sunt plini de respect. Asta înseamnă ceva.

Și acum. Cu ce m-ar deranja pe mine sau pe tine, ca român, ca steagul Ținutului Secuiesc să fie arborat pe instituțiile din zonă? Cu ce? Așa cum suntem ardeleni, moldoveni, olteni și așa mai departe, așa sunt și ei. Mi se pare perfect corectă arborarea unui astfel de steag. La Cetatea Neamțului este arborat steagul Moldovei. Deranjează cu ceva? După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

Suntem oameni cu oameni. Ne înțelegem. Vă las cu fotografiile promise. În rest, numai cuvinte de bine pentru cei aproape 20 de ani pe care i-am petrecut aici! După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

După aproape 20 de ani în Ținutul Secuiesc

Dragoș Asaftei

http://www.dragosasaftei.ro/ – 09. februarie. 2013
 
Advertisements